1. Cine este ca cel înţelept, şi cine pricepe rostul lucrurilor? Înţelepciunea omului îi luminează faţa, şi asprimea feţei i se schimbă.

2. Eu îţi spun: „Păzeşte poruncile împăratului, din pricina jurământului, făcut înaintea lui Dumnezeu.

3. Nu te grăbi să pleci dinaintea lui, şi nu stărui într-un lucru rău: căci el poate face tot ce vrea,

4. pentru că vorba împăratului are putere. Cine poate zice: „Ce faci?”

5. Pe cine păzeşte porunca, nu-l va atinge nici o nenorocire, dar inima înţeleptului cunoaşte şi vremea şi judecata.

6. Căci pentru orice lucru este o vreme şi o judecată şi nenorocirea paşte pe om.

7. Dar el nu ştie ce şi cum se va întâmpla, căci n-are nici cine-i spune.

8. Omul nu este stăpân pe suflarea lui ca s-o poată opri, şi n-are nici o putere peste ziua morţii; în lupta aceasta nu este izbăvire, şi răutatea nu poate scăpa pe cei răi.

9. Toate acestea le-am văzut, şi mi-am îndreptat inima spre tot ce se face sub soare. Este o vreme când un om stăpâneşte peste alt om, ca să-l facă nenorocit.

10. Atunci am văzut pe cei răi îngropaţi şi ducându-se la odihna lor, iar pe cei ce lucraseră cu neprihănire depărtându-se de locul sfânt şi uitaţi în cetate. Şi aceasta este o deşertăciune!

11. Pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău.

12. Totuşi, măcar că păcătosul face de o sută de ori răul şi stăruie multă vreme în el, eu ştiu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu, şi au frică de El.

13. Dar cel rău, nu este fericit şi nu-şi va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că n-are frică de Dumnezeu.

14. Este o deşertăciune care se petrece pe pământ: şi anume sunt oameni neprihăniţi, cărora le merge ca şi celor răi care fac fapte rele, şi sunt răi, cărora le merge ca şi celor neprihăniţi, care fac fapte bune. Eu zic că şi aceasta este o deşertăciune.

15. Am lăudat dar petrecerea, pentru că nu este altă fericire pentru om sub soare decât să mănânce şi să bea şi să se înveselească; iată ce trebuie să-l însoţească în mijlocul muncii lui, în zilele vieţii pe care i le dă Dumnezeu sub soare.

16. Când mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să mă uit cu băgare de seamă la truda pe care şi-o dă omul pe pământ - căci omul nu vede somn cu ochii, nici zi nici noapte, -

17. am văzut atunci toată lucrarea lui Dumnezeu, am văzut că omul nu poate să pătrundă ce se face sub soare; oricât s-ar trudi el să cerceteze, tot nu va putea afla; şi chiar dacă înţeleptul ar zice că a ajuns să înţeleagă, tot nu poate să găsească.