Predica din Krefeld - 1 ianuarie 2005

Predica din Krefeld - 1 ianuarie 2005

 

Vă salut pe toţi în Numele Domnului pe toţi cei care sunteţi prezenţi astăzi, pe toţi cei care sunteţi conectaţi la Internet ca să fiţi alături de noi. Acum avem posibilitatea să fim auziţi în întreaga lume, în două limbi – în germană şi engleză. Nădăjduim că ne ascultă în direct un număr mare de persoane, care văd ce face Dumnezeu în prezent. Vă urez tuturor binecuvântarea lui Dumnezeu în anul 2005. Să fie acesta anul care să ne aducă tot ce aşteptăm, să vedem împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu, încât nimeni să nu mai întrebe „Unde este Dumnezeul vostru?”

Dorim ca toţi să se simtă ca acasă, şi de asemenea, Domnul să se simtă acasă în mijlocul nostru. Rugăciunea noastră a tuturor a fost ca de la prima întâlnire până la ultima, sau până la revenirea Domnului, El să fie în mijlocul nostru, noi să auzim Cuvântul Său şi să fim cu toţii binecuvântaţi, şi să fim aduşi din ce în ce mai mult în concordanţă cu Cuvântul Său, până când se poate împlini voia desăvârşită a lui Dumnezeu.

Predici vizualizate