Predica din Krefeld - 6 februarie 2005


 

 

Cred că ar trebui să mai cântăm şi „Tu eşti vrednic”. Să ne ridicăm în picioare şi să cântăm. […] Amin. Puteţi lua loc. Pentru noi nu este numai o cântare, ci este o realitate. Noi suntem peste măsură de bucuroşi că trăim într-un timp în care Cuvântul Domnului poate fi purtat şi răspândit pe tot pământul. Posibilităţile n-au mai fost niciodată atât de multe cum sunt acum. În numai câteva ore poţi să ajungi la celălalt capăt al pământului. Poţi să mergi să predici, şi după aceea să zbori mai departe din ţară în ţară. De curând, în ianuarie, am trăit din nou acest lucru. Până în Filipine, şi de asemenea pe insula Mindenau, Kasebu… Este minunat dacă vezi că la adunări nu vin numai 10 sau 20 de persoane. Am afişat la intrare nişte fotografii. Am avut într-o adunare între 900 şi 1000 de persoane. Cuvântul Domnului nu se întoarce gol, ci împlineşte scopul pentru care a fost trimis. Iar vestirea adevărată este mai necesară ca oricând înainte. Pretutindeni sunt răspândite tot felul de interpretări. În Sfânta Scriptură suntem avertizaţi ca credincioşii să nu fie purtaţi de colo-colo de orice vânt de învăţătură. De aceea noi punem accentul pe vestirea adevărată a adevăratului Cuvânt.

Vizualizat cel mai recent