Predica de la Krefeld din 7 august 2016

Cuvântul de introducere din Evrei 10:35-39: „Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit. «Încă puţină, foarte puţină vreme», şi «Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.» Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă; dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.» Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului”.

Fie ca Domnul Dumnezeu să folosească această zi ca să ne poată vorbi şi să ne ajute, prin har. Când corul a cântat a doua cântare a trebuit să mă gândesc la 2 Cor. 6:2. Nu ajunge doar să cânţi sau să vorbeşti despre mântuire. Cuvântul acesta trebuie să-şi găsească împlinirea în noi: în ziua mântuirii El ne-a ajutat.

Pdf
Doc
Audio
Predici vizualizate