Predica de la Krefeld din 2 octombrie 2016

 

Cuvântul de introducere din Col. 2:9-10: „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri”. În Efes. 1:3 Pavel spune că noi suntem binecuvântaţi cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. Credinciosul Dumnezeu să împlinească în noi tot ceea ce am cântat şi citit. Să se împlinească, să se adeverească în vieţile noastre: Isus este aici.

Trebuie să mai spunem că doar credinţa este cea care biruie lumea. Când Domnul nostru a umblat pe acest pământ, este scris că n-a putut face multe minuni din pricina necredinţei lor (Mat. 13:58). Credinţa este necesară chiar dacă Domnul este prezent în mijlocul nostru. Dacă ne gândim la Evrei 11, credinţa este o încredere neclintită, o puternică siguranță că ceea ce a spus şi a făgăduit Dumnezeu în Cuvântul Său trebuie să se împlinească fiindcă Dumnezeu a spus-o. Fraţi şi surori, credinţa nu este forţarea ta sau forţarea mea, ci credinţa este un cadou al lui Dumnezeu.

Pdf
Doc
Audio
Predici vizualizate