Predica de la Krefeld din 6 decembrie 2014

 

Cuvântul de introducere din Evrei 6:1-3;11-12: „De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu, învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică. Şi vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu...Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde, aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele”.

Simţiţi-vă bine în prezenţa Domnului şi fie ca toţi care au venit de aproape şi de departe să fie binecuvântaţi în Numele Domnului. Un poet de cântare a scris: „Povara ta poţi s-o pui pe Isus şi poţi să te încrezi în El ca într-un prieten. Poţi să-L rogi ca El să-ţi dea biruinţa şi binecuvântarea şi tu vei vedea că El te-a ascultat”. În aceste cântări noi am cântat că Domnul este prezent, El Îşi confirmă Cuvântul Său ca fiind acelaşi ieri, azi şi în veci.

Pdf
Audio
Predici vizualizate