Predica de la Krefeld din 3 martie 2012


Şi eu, la rândul meu, doresc să vă spun tuturor un „Bun venit!”, mai ales celor care sunt pentru prima dată în mijlocul nostru. Vă rog frumos ridicaţi-vă foarte scurt în picioare, toţi aceia care sunteţi de prima dată în mijlocul nostru! Dumnezeu să vă binecuvânteze într-un mod deosebit! Domnul să ne binecuvânteze de asemenea pe noi toţi!

Noi am fost deja binecuvântaţi prin cântările corului. Aceşti poeţi au exprimat ceea ce le-a fost descoperit de Domnul din Cuvânt. Aşa cum sunt Psalmii în Vechiul Testament, aşa sunt mii de cântări scrise în timpul care a urmat şi, în mod deosebit, de la Reformă încoace când Evanghelia a fost pusă din nou pe sfeşnic.

Fraţi şi surori, doresc să subliniez din nou: simţiţi-vă ca acasă, simţiţi-vă bine, deschideţi-vă inimile astfel încât Dumnezeu să ne poată vorbi.

Predici vizualizate