Predica de la Krefeld din 3 noiembrie 2012

Vă spun „Bine aţi venit!” în scumpul Nume al Domnului nostru. M-am gândit, în timp ce au fost cântate cântările, toţi cei care au învăţat limbi străine, ca de exemplu engleza sau franceza, pot şi ei cânta cu noi, iar cei care cunosc aceste cântări în limbile lor materne pot cânta şi ei împreună cu noi. Ceea ce a cântat corul, „Măreţul har”, a fost una din cântările cele mai iubite de fratele Branham. Totul este har şi din nou har. Şi cântarea „În curând va veni această zi minunată”. Această zi, într-adevăr, este foarte, foarte aproape.

Foarte scurt doresc să transmit saluturi, apoi intrăm în Cuvânt. Saluturi [...]. Nu ştiu exact dacă astăzi i-am amintit pe toţi; eu sper. Dacă am uitat pe cineva, atunci eu nu am făcut-o intenţionat. Toţi aşteaptă din partea mea ca eu să spun ceva. Dar noi nu suntem aici ca eu să spun ceva de la mine, ci suntem aici ca să ascultăm Cuvântul Domnului.

Pdf
Audio
Predici vizualizate