Predica de la Krefeld din 4 septembrie 2011

Predica de la Krefeld din 4 septembrie 2011

Domnul Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi, să fie cu noi toţi! Când au fost subliniate aceste gânduri că: „Domnul a trimis lumina, şi a descoperit Cuvântul Său”, atunci eu m-am gândit la Zah. 14.7: „spre seară se va arăta lumina”. În general spre seară se întunecă, dar Domnul a făgăduit că „spre seară se va face lumină”. El ne dăruieşte har ca noi să umblăm în această lumină.

Saluturi [...]. Noi suntem uniţi cu poporul lui Dumnezeu de pe tot pământul. Mesajul lui Dumnezeu ajunge chiar până la marginile pământului. Aici a fost exprimat şi gândul că: Domnul a avut grijă ca aici să nu fie zidită doar o casă a lui Dumnezeu în care noi să ne putem aduna ca să ascultăm Cuvântul Lui, ci Domnul a zis „ca hrana să fie depozitată, că va veni timpul când această hrană să fie împărţită”. Acest moment când trebuie să merg din oraş în oraş şi din ţară în ţară ca să vestesc acest mesaj – aceasta este o trimitere dumnezeiască legată cu planul de mântuire al Dumnezeului nostru, pe care Domnul însuşi îl aduce la bun sfârşit în zilele noastre.

Pdf
Doc
Audio
Predici vizualizate