Rezumat video februarie 2015

Rezumat video februarie 2015

Preaiubiți frați și surori în Hristos, vă vorbesc din Centrul Internațional de Misiune din Krefeld, Germania.

Avem în urma noastră un sfârșit de săptămână minunat în care am împărtășit scumpul Cuvânt al lui Dumnezeu cu mulți din diferite biserici din diferite țări și pe lângă aceasta, peste 1.200 de persoane ne-au urmărit în direct pe Internet ca să audă mesajele care au fost predicate.

Preaiubiților, tema principală este revenirea făgăduită a Domnului și Mântuitorului nostru și, în conformitate cu Matei 25:10, știm: „cele ce sunt gata” vor intra la nuntă și ușa va fi închisă. De asemenea, în 2 Timotei 4:8: „tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui”, precum și în Evrei 9:28: „Se va arăta a doua oară… ca să aducă mântuirea celor ce-L așteaptă”.

Domnul și Mântuitorul nostru a venit prima dată ca să ne răscumpere – El vine a doua oară ca să-i ducă în slavă pe cei răscumpărați – Mirele Își va duce Mireasa la nuntă.

 

Vazut ultima data