Slujba biblica, apostolica si profetica (ep GB02)

Iubiţi prieteni, dragi fraţi şi surori în Hristos, sunt fratele Frank şi vă vorbesc din Centrul Internaţional de Misiune din Krefeld, Germania. A fost pus pe inima noastră să împărtăşim cu voi Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu. Intenţia noastră este să avem 52 de mesaje care să poată fi auzite în toată lumea.

Privesc în urmă la cei peste 50 de ani de misiune în întreaga lume şi la cei peste 40 de ani de slujbă la radio şi televiziune. Prin harul lui Dumnezeu am putut împărtăşi adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu cu câteva milioane de oameni din lumea întreagă. Acum a venit timpul să arătăm din Vechiul Testament mai întâi cum S-a descoperit Dumnezeu şi apoi scopul cu care S-a descoperit. Şi cum cei care L-au cunoscut pe Dumnezeu în mod personal au mărturisit despre trăirile lor cu Domnul. Fiecare din cei ce au fost folosiţi de Dumnezeu ca să ne împărtăşească trăirile lor, L-au cunoscut pe Domnul în mod personal, au auzit glasul Lui şi au primit o însărcinare de la El. 

De aceea, noi privim în Cuvântul lui Dumnezeu ştiind că Cel Nevăzut, locuieşte într-o lumină de care nimeni nu se poate apropia. Apoi privim la începutul timpului când Cel Nevăzut S-a descoperit într-o formă vizibilă.

 

Pdf
Doc
Audio
Predici vizualizate