Predica din Zurich - 25 august .2019


                                                                                          Fr. Frank

Cuvântul de introducere din Iuda 1:17-25 (...).

Îi suntem foarte mulţumitori Domnului că putem fi din nou în acest loc pentru a asculta Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu. Noi am auzit şi cântat cântări minunate şi am citit un Cuvânt minunat. Îi suntem foarte, foarte mulţumitori lui Dumnezeu pentru Biblie, pentru Vechiul şi Noul Testament şi pentru făgăduinţele care au fost deja acccântare.entuate în in aces

În prima predică, în ziua fondării Bisericii nou testamentare, Petru a amintit făgăduinţa din Vechiul Testament, dându-le-o pe drum, tuturor credincioşilor din Nou Testament, spunându-le: „Aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel: «În zilele de pe urmă voi turna din Duhul Meu peste orice făptură...»(Fap. 2:16-17). Apoi, în aceeaşi predică, el a spus: „Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru”(vers. 39).

Scumpii mei fraţi şi surori, eu nu ştiu ce înseamnă aceasta pentru voi, dar armonia Vechiului cu Noul Testament este puternică, de asemenea inspiraţia şi călăuzirea Duhului Sfânt este ceva deosebit. Iar prin har, noi putem avea parte de ceea ce Dumnezeu a făgăduit pentru această perioadă de timp. Aşa cum deseori am amintit, noi suntem copii ai făgăduinţei şi credem toate făgăduinţele pe care Domnul ni le-a dăruit în Cuvântul Său, iar noi le vom vedea împlinite pe toate.

Vazut ultima data