Predica din Zurich - 24 nov. 2019 (si transcrisa)

Cuvântul de introducere din Ioan 4:6-26 (...). Îi mulțumim Domnului că ne-am adunat din nou în prezența lui Dumnezeu, sub răsunetul Cuvântului, ca să ascultăm Cuvântul Lui sfânt și prețios. Cele două cântări ne-au mers la inimă. Cuvântul care a fost citit ne-a atins. Atunci Domnul a vorbit cu acea femeie la fântână, astăzi El vorbește cu tine și cu mine, astăzi El ne dă un răspuns, ție și mie, astăzi noi știm cine este Acela care vorbește cu noi, cine este Acela care ne-a răscumpărat și care acum Își pregătește Mireasa Lui pentru ziua glorioasă a revenirii Sale. Fie ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți. Suntem foarte mulțumitori pentru ceea ce face Dumnezeu în prezent. Vedem cu ochi deschiși lumea religioasă, vedem lumea politică și tot ce se petrece în timpul nostru. Nu demult am spus că teologii nu mai vor să-L lase pe Dumnezeu ca fiind de gen masculin, ci ei vor să facă din El o persoană neutră, ceva între masculin și feminin. Fratele Burma mi-a spus înainte și mi-a dat o informație de la cele mai renumite personalități protestante din Elveția care susțin că „de la început Dumnezeu a dorit homosexualitatea în creația Lui”. Toți spun și fac ce vor. 

Pdf
Doc
Audio
Predici vizualizate