Scrisoare circulara - 1991 aprilie

Scrisoare circulara - 1991 aprilie

În ultimul timp, această temă este discutată tot mai frecvent pe plan politic internaţional, încât ne putem aştepta ca unii să încerce o rezolvare prin forţă. În aceste ceasuri decisive ale istoriei mondiale, trebuie adus la ordinea zilei un Cuvânt valabil a Celui Atotputernic. Evreii, creştinii şi mahomedanii cred în Creatorul cerului şi a pământului, mulţumindu-I pentru viaţa pământească, iar toţi copiii lui Dumnezeu pentru viaţa veşnică. EL a vorbit în Cuvântul Său, în legătură cu poporul Israel, cuvinte clare şi a luat decizii definitive care sunt irevocabile, fiind respectate şi de Mahomed (pacea să fie cu el) la timpul potrivit.          

Împăraţii şi domnitorii pământeşti cu sistemele lor, se schimbă şi sfârşesc. Dar Împăratul împăraţilor propriu zis al istoriei mondiale, rămâne în veci. EL S-a identificat în Biblie de mii de ori ca Dumnezeul şi Împăratul lui Israel. 

Pdf
Doc
Predici vizualizate