Cine este Isus

Cine este Isus

În ceea ce mă priveşte, am avut până acum o masă sărbătorească cu acest mic dejun. De obicei se primeşte mâncare rece, pâine cu unt şi cu jeleu. Nu demult am fost la Phoenix, şi acolo m-au servit cu plăcinte noi în sud le spunem „Flapjacks“ fără sirop, încât a trebuit să-mi pun zahăr. Însă aici ne-a mers bine. Asta nu numai în cele fireşti, ci şi în cele spirituale.

Eu sunt atât de bucuros pentru mărturia acestui frate. Într-o dimineaţă am fost chemat la patul lui. Mi se spusese că se întâmplase ceva. Vreau să spun că el făcea parte din primii oameni care voiau să finanţeze aceste adunări. Desigur că Satana a vrut să se răzbune pe acest bărbat al lui Dumnezeu. Dar aici vedem cum lucrează Dumnezeu; El pregăteşte o întorsătură încât şi din aceasta se produce o mărturie puternică astfel ca El să-şi arate puterea Sa. Pentru cei ce-L iubesc, El întoarce totul spre binele lor. Noi suntem bucuroşi pentru auzirea acestei mărturii, frate...

Vazut ultima data