Pavel un intemnitat al lui Hristos

Pavel un intemnitat al lui Hristos

Doamne, ne-am adunat în Numele Domnului Isus ca să auzim despre lucrările minunate şi puternice pe care le-ai făcut înainte, şi ca să stăm în aşteptare. Măreşte-ne credinţa şi unge-ne, ca să credem că ceea ce am cerut în această seară ne va fi dat. Tu îi ştii pe fiecare dintre ei (şi tot ce au cerut ei) şi ne rugăm în mod deosebit, Doamne, pentru cei ce sunt aşa de aproape de moarte. Dă pace sufletelor lor dacă nu o au şi dă vindecare trupurilor lor. Îndeplineşte-o, Doamne. Te rugăm, binecuvântează venirea noastră aici, în această miercuri, în seara aceasta de rugăciune, ştiind că oriunde se adună doi sau trei în Numele Tău, Tu vei fi cu ei. Te rugăm, Doamne, să ne dai Cuvântul Tău în această seară. Vorbeşte-ne, Doamne, şi încălzeşte corzile inimii noastre, ca să ştim cum să ne disciplinăm pentru timpul măreţ care stă înaintea noastră, pentru că noi credem că ne apropiem de venirea Domnului.

Îţi mulţumim pentru oamenii care încep să găsească credinţa dragă lor şi să aprecieze ce înseamnă credinţa, şi îţi mulţumim pentru serviciile divine ce vor urma, crezând că Tu eşti pe cale să înfăptuieşti ceva. Aşteptăm cu anticipare, ca în zilele din vechime, crezând că se apropie timpul când vei deschide ferestrele Cerului şi vei turna peste noi tot ceea ce Dumnezeu a promis pentru zilele din urmă.

Pdf
Doc
Coperta
Predici vizualizate