DUHURI ADEMENITOARE

DUHURI ADEMENITOARE

Bună dimineaţa, prieteni. 

[-în continuare fr. Branham se adresează bisericii, cerându-i să-l susţină în rugăciune pentru campaniile de evanghelizare care urmau să aibă loc după” Cortina de fier”]

Înainte de a începe cu mesajul evanghelic, am aici un copilaş care trebuie dedicat Domnului. În unele biserici copilaşii sunt stropiţi. Acest lucru provine din biserica catolică. Prin acea stropire ei spun că i-au botezat. Biserica metodistă a preluat botezul sugarilor. Cred că aceasta este deosebirea dintre nazarineni şi metodiştii de modă veche – botezul sugarilor şi alte câteva lucruri. Nu cred că aceasta contează prea mult. La urma urmei cred că pentru noi la Calvar s-a clarificat totul. Pentru că Isus a murit ca să mântuiască copilaşii, şi să mântuiască lumea. 

Şi nu are importanţă ce fel de părinţi are un copilaş, pentru că sângele lui Isus Hristos curăţă. „Iată este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.” Acel bebeluş nu se poate pocăi. El nu ştie cum s-o facă. El nu a venit în lume prin voia lui. El nu vă poate spune de ce este aici. Dar Dumnezeu l-a trimis aici. Şi sângele lui Isus Hristos îl curăţă chiar din clipa în care vine în lume, şi aceasta ţine până când ajunge la o vârstă la care este responsabil, şi poate să facă deosebirea dintre bine şi rău. Atunci trebuie să se pocăiască de lucrurile despre care ştie că sunt rele. Aşa este. Deci, unii-i stropesc pe copilaşi şi cred că astfel vor ajunge în ceruri. 

 

Pdf
Doc
Coperta
Predici vizualizate