Al treilea exod

Al treilea exod

Să ne plecăm capetele pentru rugăciune. Mă întreb dacă aveţi o cerere specială înaintea lui Dumnezeu. Ridicaţi-vă doar mâna şi ţineţi sub ea rugămintea voastră.

Tată ceresc, suntem mulţumitori pentru această nouă ocazie de a ne aduna şi aşteptăm de la Tine în această dimineaţă o reînnoire a puterilor, care să ne dea curaj pentru călătoria care ne aşteaptă.

Suntem adunaţi aşa cum făceau evreii dimineaţa pentru a strânge mana care le era dată în timpul nopţii şi care trebuia să le dea puteri pentru ziua următoare. Tot aşa şi noi suntem adunaţi pentru a primi mana duhovnicească, care ne dă putere pentru călătorie. Doamne, Tu ştii ce rugăminte este sub fiecare mână ridicată şi mă rog alături de ei înaintea Ta, ca Tu să le acoperi orice nevoie. Vindecă-i pe cei bolnavi şi pe cei apăsaţi, Doamne! Noi ştim că Tu ne-ai făgăduit că ne vei îndeplini toate cerinţele, dacă vom face aşa cum ne îndeamnă cântarea:” Crede numai”, şi aşa cum am auzit minunatele cuvinte: ”Eu umblu şi vorbesc cu Regele”.

Vazut ultima data