Predica din Sibiu - duminica 19. 08 2007 ora 11:00


Fr. Daniel: Lăudat şi binecuvântat să fie Numele Domnului. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru această zi, este o zi de sărbătoare pentru noi. Este o zi pe care Dumnezeu a hotărât-o pentru noi, ca să ne bucurăm şi să ne veselim în ea. Este o zi în care noi am venit cu o foamete interioară, o zi în care dorim să primim din mâna lui Dumnezeu. Noi suntem aici nu din pricina unor fraţi sau din pricina unui slujitor a lui Dumnezeu, ci suntem aici din pricina Numelui lui Isus Hristos, din pricina alegerii pe care Dumnezeu a binevoit s-o facă, şi în care suntem incluşi şi noi, şi pentru aceasta Îi mulţumim lui Dumnezeu – pentru că ne-a rânduit să putem să-L credem, ne-a rânduit să putem să Îi dăm Lui dreptate, ne-a rânduit să credem făgăduinţele actuale ale lui Dumnezeu, ne-a rânduit să trăim prezentul şi prezenţa lui Dumnezeu. Îi mulţumim deci lui Dumnezeu pentru această zi, mulţumim într-un mod deosebit fratelui Frank – care a venit a doua oară în acest an, putem să spunem, spre slava lui Dumnezeu, şi spre câştigul nostru - pentru că fiecare întâlnire cu slujitorul lui Dumnezeu însemnă o binecuvântare pentru noi, înseamnă o înviorare pentru sufletele noastre - pentru că noi vorbim aici despre o slujbă rânduită de Dumnezeu, o slujbă prin care Dumnezeu lucrează ş

Zuletzt angesehen