Predica din Krefeld - 28 decembrie 1983


   Redifuzata sambata 25.04.2020                                                                                                        28 decembrie 1983, ora 19:30 

                                                                                                                                                                                                                         Fr. Frank

Bun venit călduros tuturor! Noi venim în acest loc ca să auzim Cuvântul Lui și să avem o întâlnire cu Dumnezeu. Dumnezeu caută oameni care sunt într-un loc sau altul, care au o ocupație sau alta, dar care se pare că nu aparțin și nu se potrivesc undeva. Și noi facem parte dintre acești oameni. Noi am fost în diferite denominații, biserici și biserici libere și trebuie s-o spunem clar și deschis că nu ne-am găsit locul și n-am aparținut nicăieri, până când Dumnezeu ne-a căutat, ne-a găsit și ne-a luat în Împărăția Lui. El ne-a introdus în planul Său și acest lucru va deveni mai bun, acesta fiind doar începutul. De aceea nu căutăm să ne facem un nume pe pământ, ci noi tânjim ca numele nostru să fie scris în ceruri. Dacă este așa, atunci noi vom auzi cuvintele lui Dumnezeu care au venit de sus, din cer, dar au fost scrise prin inspirație divină aici, jos pe pământ. Noi vom auzi aceste cuvinte, le vom crede

Vazut ultima data