Predica din 03.04.1982 (Redifuzata - 12.08.2020)


Mulţumim Domnului pentru prioritatea de a fi în locul acesta, să auzim Cuvântul Lui şi să cântăm aceste cântece minunate. Noi nu ştim cât timp va mai dura. Dar una o ştim: „Noi trebuie să folosim acest timp, fiindcă este un timp foarte preţios şi scump.” Eu am fost foarte bolnav săptămâna trecută, şi nu prea îmi vine să stau în această seară aici în faţă. Dar cu încrederea în Domnul noi vom încerca să predicăm Cuvântul Lui, şi ne vom adânci în lucrurile pe care El le-a descoperit. Eu am spus-o deja miercurea trecută că pentru mine adunările trecute din Salzburg şi Zürich au fost foarte binecuvântate. Noi am văzut că Dumnezeu cheamă, salvează şi ajută oamenii. De fapt aceasta este miezul vestirii Cuvântului lui Dumnezeu, că oamenii Îl trăiesc pe Dumnezeu şi vin la Domnul. La Zürich m-a atins foarte mult Cuvântul din 1Împ.17:24, unde fiul acestei femei a fost sculat din morţi. Unde această femeie a zis lui Ilie: „Cunosc acum că eşti un om al lui Dumnezeu, şi Cuvântul Domnului în gura ta este adevăr!” Acest verset m-a mişcat foarte tare, şi poate mă va mai mişca şi în continuare un timp îndelungat. Nu în fiecare gură a rămas Cuvântul lui Dumnezeu adevăr. Mie mi-a venit gândul că şi în timpul nostru foarte mulţi au predicat. Dar acum vine întrebarea: „În a cui gură a rămas nefalsificat Cuvântul lui Dumnezeu?” Dacă noi luăm Sfânta Scriptură în mână, atunci toţi pot citi acelaşi Cuvânt al lui Dumnezeu. Catolicii, protestanţii, toate bisericile şi toate denominaţiile, toţi citesc din aceeaşi Biblie. Dar fiecare din ei are propria lui părere asupra Cuvântului lui Dumnezeu.

Predici vizualizate