Predica din Krefeld - 12 martie 1983
Redifuzata duminica 15.11.2020
Laudă și mulțumiri Domnului pentru că putem fi din nou în acest loc să ne rugăm, să mulțumim lui Dumnezeu, să auzim Cuvântul și să fim binecuvântați din nou. Noi am cântat „Isus este aici”și noi ne întrebăm: unde este El? Unde umblă El? Unde este El? Eu vă pot spune foarte exact unde este El în seara aceasta. Dacă El este aici, atunci vă pot spune foarte exact unde este El. În inima ta și în inima mea. Așa de simplă este situația.
Când Domnul a umblat pe pământ, atunci Dumnezeu era în El și anume acolo unde era El. El a putut spune: „Nu Eu fac lucrările acestea, ci Tatăl care este în Mine; El face aceste lucrări. Și dacă voi nu mă credeți pe Mine, atunci credeți cel puțin din pricina acestor lucrări”. Și cine a vrut să-L caute atunci pe Dumnezeu, trebuia să-L caute acolo unde s-a descoperit El, și anume în Hristos. Nu în temple și nu în sinagogi, ci în Hristos. „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine”.
Acum Hristos este în noi și dacă noi venim la această slujbă dumnezeiască, atunci noi trebuie să venim cu El în inimile noastre, atunci El este prezent. Dacă noi suntem de părerea că El vine cândva prin acoperiș și după aceea vine aici, atunci putem aștepta mult timp. Noi trebuie să fim conștienți de faptul că în ochii lui Dumnezeu noi suntem Templul Duhului Sfânt.