Predica din Krefeld - 1 iulie 2017
Cuvântul de introducere din Ioel 2:23-26: „Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară. Ariile se vor umple de grâu, vor geme tocitorile şi teascurile de must şi de untdelemn, vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam, oştirea Mea cea mare pe care am trimis-o împotriva voastră. Veţi mânca şi vă veţi sătura, şi veţi lăuda Numele Domnului Dumnezeului vostru, care va face minuni cu voi, şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară!”. La rândul meu, vă spun bun venit în scumpul Nume al Domnului nostru! În mod deosebit toţi cei ce sunteţi de prima dată în mijlocul nostru, simţiţi-vă bine în mijlocul nostru. Aici noi suntem o familie şi Îl numim pe Dumnezeu, Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-Se Numele Tău. Aşa cum Domnul Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „te voi binecuvânta; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Gen. 12). Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi din marele Său har. Suntem mulţumitori că toţi fraţii şi surorile din toată lumea sunt uniţi cu noi şi cu Domnul. Acesta este lucrul pe care lam spus întotdeauna: prin vestirea Cuvântului lui Dumnezeu oamenii trebuie să fie legaţi cu Dumnezeu. Nu cu evanghelistul sau predicatorul, nu cu prorocul. Ci oamenii trebuie să fie uniţi şi legaţi cu Dumnezeu şi să aibă părtăşie cu Domnul.