Predica de la Krefeld din 6 februarie 2011

Ewald Frank - Predica de la Krefeld din 6 februarie 2011

Noi suntem foarte mulţumitori Domnului fiindcă putem fi în acest loc, să ascultăm împreună Cuvântul lui Dumnezeu şi să-i permitem Cuvântului să ne vorbească. Aseară au fost conectaţi cu noi, prin Internet, 790 de calculatoare de pe tot pământul, începând de la o margine a pământului la cealaltă. Şi ne gândim că în unele locuri au fost adunaţi împreună mai mulţi fraţi în faţa unui calculator ca să asculte Cuvântul Domnului. Este minunat felul cum Dumnezeu a condus totul, aşa încât Cuvântul Lui să nu fie auzit doar într-o ţară sau într-un oraş, ci să fie ascultat în toată lumea şi în aşa de multe limbi. Dumnezeu să binecuvânteze pe toţi fraţii noştri care traduc în alte limbi şi să fie cu ei într-un mod deosebit. Noi suntem recunoscători că Dumnezeu ne-a dăruit astfel de fraţi, pentru ca, în toate limbile, Cuvântul Domnului să ajungă până la marginile pământului. Căci aşa este scris: „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor”. Aceasta are loc acum. 

Predici vizualizate