Predica de la Krefeld din 2 august 2008


Fiţi bineveniţi în Numele scump al Domnului nostru. Simţiţi-vă ca acasă. Un poet scrie: „aruncă asupra lui Isus toate poverile tale”. Acest lucru îl putem face noi acum, punând deoparte orice, aducându-l la cruce, încrezându-ne în Domnul. El o va face bine. Simţiţi-vă liberi în mijlocul nostru. Îmi aduc aminte că atunci când am fost în Venezuela, vizitându-i pe fraţi, după felul cum am fost primit, aşa a dat Dumnezeu binecuvântarea. Suntem foarte recunoscători pentru faptul că ne putem aduna ca să ascultăm Cuvântul, să-l credem, după care să acţionăm conform cu acesta. Am saluturi din Kenya, Uganda, Tanzania, Camerun. Dumnezeu a binecuvântat peste măsură. De data asta m-au însoţit cinci fraţi. Unul dintre ei stă aici, în primul rând. E fratele Inodi din Orleans, Franţa. Apoi, fratele Deo din Kigali, Ruanda, fratele George din Kinshasa, fratele Prosper şi Neagy. A fost minunat. Am decolat şi aterizat de 10 ori, dar s-a meritat. Mulţumiri lui Dumnezeu pentru toţi fraţii şi surorile risipiţi prin toată Africa şi pe care Domnul i-a chemat afară prin harul Lui. Şi ultimii vor fi chemaţi. 

Predici vizualizate