Predica de la Sibiu din 12 august 2006 ora 19


 (Fratele Ionut) Am vrea ca toţi să se simtă bine. Salutăm pe toţi care au venit poate pentru prima dată într-o astfel de adunare. Dorim să primească în sufletele lor lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru ei. Nimeni nu se găseşte aici din întâmplare, ci este un moment în care Dumnezeu vorbeşte şi inima noastră, întreaga noastră fiinţă, să primească ceea ce are El să ne spună.

Noi salutăm pe fratele Frank care a răspuns invitaţiei noastre de a veni în ţară şi noi suntem siguri că Cuvântul lui Dumnezeu ne va fi adus şi mai aproape, vom fi aduşi la zi cu ceea ce se întâmplă în Împărăţia lui Dumnezeu.

Salutăm pe fraţii care au venit din toată ţara, noi ştim că nu eforturile noastre contează ci setea din inima noastră după Cuvântul lui Dumnezeu.  La fel, salutăm pe fraţii din Germania care-au venit, fraţii Henrich, Peter Augner, Zikler, soţia, fraţii noştri cu care discutăm atât de des la telefon, pe Skype, şi care ne ajută să primim hrana proaspătă de la Krefeld.

De asemenea mulţumim direcţiunii sălii care a arătat foarte multă solicitudine şi ne-a permis ca să avem o astfel de întâlnire. Domnul să-i binecuvânteze şi noi credem că nimic nu rămâne nerăsplătit!

Înainte de a începe această adunare, am vrea să ne ridicăm, să citim un cuvânt, să încredinţăm lucrarea în mâna lui Dumnezeu, pentru că de la El vine Cuvânt, de la El vine inspiraţia, de la El vine totul. Şi am vrea să citim din Romani 16 versetele 25 şi 26: „Iar Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea şi propovăduirea lui Isus Hristos, potrivit cu descoperirea tainei care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri, dar a fost arătată acum prin scrierile proorocilor şi prin porunca Dumnezeului celui veşnic, a fost adusă la cunoştinţa tuturor neamurilor ca să asculte de credinţă, a lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie slava prin Isus Hristos în vecii vecilor. Amin!” 

 

 

 

Predici vizualizate