Rezumat video iunie 2011

Rezumat video iunie 2011

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos, sunt fratele Frank şi vă vorbesc din Centrul Internaţional de Misiune din Krefeld, Germania. Tocmai am avut nişte adunări minunate. Aproximativ 900 de oameni s-au adunat din toată Europa şi chiar din diferite părţi ale Africii. Cu siguranţă Domnul a fost prezent în mijlocul nostru, descoperindu-Şi scumpul Său Cuvânt. În cea mai mare parte, am vorbit despre Matei 24, despre semnele timpului de sfârşit, despre întoarcerea lui Hristos. Prieteni, ceva m-a zguduit puternic: deodată atenţia mi-a fost atrasă de Matei 25.1: „ atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare ” . Cuvântul atunci mi-a atins inima. Când toate acele lucruri despre care a vorbit Domnul în Matei 24 se împlinesc, când un neam se va ridica împotriva altui neam, când se vor ridica proroci mincinoşi şi oamenii vor spune că Hristos este aici sau acolo, când Evanghelia Împărăţiei va fi predicată tuturor neamurilor şi când robul credincios împreună cu toţi ceilalţi slujitori vor împărţi hrana duhovnicească, când toate aceste lucruri se vor împlini, atunci - nu înainte - atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare. În acel timp când toate aceste profeţii se vor împlini - fie că sunt în Matei 24, Marcu 13, Luca 21 - când aceste lucruri se împlinesc, atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare.

Vazut ultima data