Evanghelia

Rezumate video

Rezumat video decembrie 2009

Data
decembrie 2009
Vorbitor
Ewald Frank

Rezumat video decembrie 2009

Ewald Frank Iubiți frați și surori în Hristos,

Vă salut pe toți din Centrul de Misiune din Krefeld, Germania. În week-end-ul trecut am avut, ca de obicei, adunările speciale la care au participat oameni de peste tot din Europa și diverse părți ale Globului, chiar și din țări africane.

Astăzi am ceva deosebit pe inimă, având în vedere că revenirea Domnului nostru este iminentă, că semnele vremii vorbesc o limbă foarte clară și vedem profețiile biblice împlinite cu Israelul, cu ridicarea vechiului imperiu Roman. Noi am observat lucrurile care se petrec astăzi pe pământ în lumea politică, economică – totul este într-o criză.

Prieteni, biserica Dumnezeului celui viu, chiar Mireasa lui Hristos, este într-o criză îngrozitoare. Există atâtea direcții, atâtea răstălmăciri pretutindeni pe pământ, în același oraș pot fi trei, patru, chiar opt grupări diferite, toate referindu-se la fratele Branham dar niciuna referindu-se la Scriptură.

De aceea, iubiților, eu astăzi trebuie să pun accentul pe sfintele Scripturi. Aș dori să citesc trei versete, primul din 2 Pet. 1:19: „Și avem cuvântul profeției făcut și mai tare; la care bine faceți că luați aminte, ca la o lumină care strălucește într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă și va răsări luceafărul de dimineață în inimile voastre”. Prieteni, acest verset a fost scris în urma trăirii extraordinare de pe muntele schimbării la Față. Una dintre cele mai extraordinare trăiri este descrisă în Mat. 17, când s-a coborât norul supranatural din prezența lui Dumnezeu, s-au arătat Moise și Ilie și a vorbit un glas: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultați!” Și în v. 18, apostolul Petru se referă la acea trăire și spune: „Și noi înșine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt”. O legitimare supranaturală din partea Dumnezeului Atotputernic, apoi accentul: „Și avem cuvântul profeției făcut și mai tare…”

Evenimentele supranaturale sunt minunate, dar voi trebuie să vă întoarceți la Cuvântul lui Dumnezeu, la Cuvântul profetic. Azi vom deschide la Apocalipsa cap. 10, care a devenit ceva ce nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată pentru că este așa de clar. Dar, și repet, pentru că nu a fost încadrat în Cuvântul profetic și fiecare îl răstălmăcește cum vrea, lucrurile au mers într-o direcție greșită. Fiecare eveniment supranatural trebuie încadrat în Cuvântul profetic, altfel se trece pe lângă el sau este așezat într-un loc greșit. Trebuie să mergeți înapoi la Cuvântul profetic. Doar acolo este orientarea divină.

Apocalipsa 10, citesc două versete, 6 și 7: „și a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor…” Toți cunoașteți acest text care se încheie cu: „nu va mai fi nici o zăbavă”. Cuvântul „timp” 1 este greșit pentru că timpul va mai continua încă o mie de ani, până la sfârșitul Împărăției de o mie de ani. Traducerea lui Scofield este corectă: „…nu va mai fi nicio zăbavă. Dar în zilele glasului celui de-al șaptelea înger, când va începe el să trâmbițeze, se va sfârși taina lui Dumnezeu, după cum a vestit El robilor săi, profeții”. Singular – vă rog

În traducerea engleză spune „there should be time no longer” – „nu va mai fi timp” – n.tr. nu introduceți un plural în Scriptură, lăsați singularul, singular. Despre aceasta scriu și în noua circulară din decembrie 2009.

Revenind la începutul v. 6, „a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor…” (ultima parte) „…că nu va mai fi nici o zăbavă”. Vă rog rețineți cuvintele „a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor…”. Acum mergem la textul spun de Petru „Și avem cuvântul profeției făcut și mai tare…”. Mergem la Cuvântul profetic, ca să cunoaștem din Cuvântul profeției ce se va întâmpla atunci când Acesta va jura. Daniel 12:7, „Și am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el și-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă și mâna stângă, și a jurat pe Cel ce trăiește veșnic…” Aceleași cuvinte din Apocalipsa 10 se regăsesc în Daniel 12 – „…a jurat pe Cel ce trăiește veșnic, că va mai fi o vreme, două vremuri, și o jumătate de vreme”.

Acesta este Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu. Din clipa când Îngerul legământului coboară și își pune picioarele pe pământ și pe mare, vor mai fi trei ani și jumătate până la începutul Împărăției de o mie de ani. Vă pot arăta toate versetele; vi le voi arăta. Dar, prieteni, cum spuneam, scriu o circulară pentru a vă ajuta. Pentru a-i ajuta mai ales pe acei frați care cred că au o slujbă. Aveți voi o chemare? Ați primit voi o trimitere? L-ați cunoscut voi pe profet? Sunteți voi martori oculari ai lucrării făcute de Dumnezeu din vremea noastră?

Nu mă laud, dar trebuie să spun că din 1955 când l-am întâlnit pe fratele Branham, am știut că el este un om trimis de Dumnezeu. Și în 1958 am aflat că el este un om al lui Dumnezeu cu un mesaj către poporul lui Dumnezeu. Și prieteni, de atunci am ascultat fiecare predică ținută de acest om al lui Dumnezeu. Apoi desigur că știți despre chemarea lui Dumnezeu - privesc în urmă la 47 de ani de slujbă în aproximativ 150 de țări. Chiar în anul acesta am avut 88 de zboruri în 21 de țări, iar în 6 din acestea am fost pentru prima dată.

Prin harul lui Dumnezeu, voi continua să împărtășesc adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu. În același timp vă doresc tuturor să aveți orientarea divină din Cuvântul profetic – totul este spus dinainte în profeția biblică și noi trebuie să încadrăm toate lucrurile conform Cuvântului lui Dumnezeu.

Dragi prieteni, Dumnezeu să vă binecuvânteze și să fie cu voi. Eu am o răspundere, am o povară, nu critic, spun doar că revenirea Domnului nostru este iminentă. Mirele Își cheamă Mireasa și numai cei care fac parte din Mireasa lui Hristos vor asculta glasul Mirelui.

Prieteni, Dumnezeu să vă binecuvânteze, să fie cu voi, în mod deosebit în anul ce vine, indiferent de timpul pe care ni l-a mai rânduit Dumnezeu. Dumnezeul cerului să binecuvânteze Israelul, Biserica, Mireasa și să-Și încheie lucrarea de răscumpărare și să vină în curând ca să ne ducă acasă în slavă. Acum este vremea pregătirii noastre. Cei ce sunt gata vor merge la ospățul de nuntă și ușa se va închide. Fiți gata să-L întâlniți pe Domnul. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Amin.

Varianta PDF

Din aceeași categorie

  1. Rezumat video octombrie 2009
  2. Rezumat video - noiembrie 2009
  3. Rezumat video februarie 2010
  4. Rezumat video martie 2010
Cere broșuri
gratuit