Adunarea din Goma (Zair) - 12 iule 2001 nr.1

Ewald Frank - Adunarea din Goma (Zair) - 12 iule 2001 nr.1(scrisa)

Dumnezeu i-a spus lui Avraam: - Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate prin tine – Fratele Branham a fost slujitorul şi profetul lui Dumnezeu – căruia i-a fost descoperit întregul Cuvânt al lui Dumnezeu – El a ştiut cine este Dumnezeu, cine este Isus Hristos – De fapt, el L-a văzut odată pe Isus Hristos într-o formă vizibilă – El I-a auzit vocea de foarte multe ori – Dar, de asemenea, L-a văzut şi pe Îngerul Domnului – descriindu-L ca fiind înalt de statură – Spun acest lucru pentru a ajunge la un punct – şi anume, la faptul că fratele Branham Îl cunoştea personal pe Dumnezeu – dar El nu L- a văzut niciodată – El L-a văzut doar în descoperirea Sa personală în Isus Hristos – În Ioan 14 – Fiul lui Dumnezeu spune: „Cine M-a văzut pe mine, L-a văzut pe Tatăl ” – În Evrei 1, versetele 2 şi 3 – Biblia spune că Dumnezeu a vorbit părinţilor noştri în diferite feluri – dar în zilele din urmă ne-a vorbit prin Fiul Său Isus Hristos – Isus Hristos este descoperirea vizibilă a Dumnezeului invizibil – dar cu referire la Numele Său – cu Numele Său de legământ nou-testamental – care în limba evreiască este Iahşua – dar în multe alte limbi este ISUS – Fratele Branham a folosit acest Nume Isus până la sfârşit – Fratele Frank de asemenea, va folosi acest Nume tot până la sfârşit – Şi voi trebuie să folosiţi acest Nume până la sfârşit – Nu cauzaţi nici o confuzie – Timpul este mult prea avansat pentru a mai cauza cineva vreo confuzie – Noi trebuie să rămânem în limitele Cuvântului descoperit fratelui Branham – Dacă voi credeţi că Numele lui Isus Hristos este valabil până la sfârşit, spuneţi: Amin! – Dacă faceţi toate lucrurile până la final în Numele lui Isus Hristos, inclusiv rugăciunea şi botezul, mai spuneţi odată Amin – Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru respectul pe care îl purtaţi pentru El ţi Cuvântul Lui – Să facem întotdeauna aşa cum spune Scriptura – Aceasta a început cu prima predică a lui Petru în ziua de Rusalii – Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos – Fie ca şi ultima predică să se încheie în acelaşi fel – Una din întrebările care se pun vizează cele şapte tunete – Lăsaţi-mă să vă spun asta nu prin autoritatea mea, ci prin autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu – că fiecare lucru scris în Apocalipsa 10 – se va petrece în momentul când Domnul, ca Înger al Legământului, vine jos – punând un picior pe mare şi altul pe pământ – şi va ridica mâna spre ceruri jurând pe Cel ce trăieşte veşnic – Acesta este momentul în care cele şapte tunete îşi vor face auzite vocile – Nu ieri, nici astăzi, nici mâine – Fiecare lucru pe care Dumnezeu l-a făgăduit în Cuvântul Său, se va împlini în contextul în care a fost scris 

Vazut ultima data