Predica din Zurich - 26 august 2007

Predica din Zurich - 26 august 2007

Vreau să vă salut frăţeşte pe toţi în Numele scump al DOMNULUI nostru. Vă doresc binecuvântarea lui Dumnezeu în prezenţa lui Dumnezeu. DOMNUL Dumnezeu să primească azi într-o măsură deosebită ceea ce îi aparţine de drept. Am de transmis salutări din Slovacia, din România, din Berlin. Dumnezeu este un Dumnezeu credincios. Noi am folosit bine timpul, am fost la Bratislava, capitala Slovaciei. Am avut adunări binecuvântate aşa cum am dori să fie fiecare adunare pe care o avem. Au venit fraţi din Cehia şi din Slovacia, din Austria. Dumnezeu a binecuvântat peste măsură din plinătatea harului Său, mai mult decât am fi putut cere sau gândi noi. Acea sală mare a palatului era plină, iar prezenţa lui Dumnezeu era acolo şi putea fi trăită. Apoi, am fost în România. Este un fapt cunoscut deja că acolo avem cele mai mari adunări din Europa. În oraşul Sibiu am avut tot o sală de festivităţi în care au fost aproape 3000 de oameni. Au fost destui care nu au mai avut locuri pe scaune şi a trebuit să stea în picioare. 

Zuletzt angesehen