Scrisoare circulara - 2015 decembrie
Vă salut pe toți din adâncul inimii cu Cuvântul din Fapte 26:22: ,,Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus Prorocii şi Moise că are să se întâmple”. Amin! Așa s-au și întâmplat toate lucrurile, în special la prima venire a lui Hristos, când s-au împlinit peste 100 de prorocii și la fel se întâmplă acum, când se împlinesc ultimele prorocii.
Noi știm că Dumnezeu are un plan de mântuire pe care l-a făcut cunoscut prin prorocii Săi și-l duce la împlinire în timpul ,,zilei mântuirii” în care trăim noi acum: ,,Domnul oştirilor a luat această hotărâre: cine I se va împotrivi? Mâna Lui este întinsă: cine o va abate?” (Isaia 14:27).
Pavel a avut o chemare (Fapte 9) şi astfel o responsabilitate directă înaintea lui Dumnezeu, pe care el a exprimat-o în toate epistolele sale. El a putut spune: „Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu” (Fapte 20:27). În acelaşi fel, întreg planul de mântuire ne-a fost vestit din nou printr-un bărbat însărcinat de Dumnezeu şi a fost descoperit prin Duhul Sfânt în acest timp.