Astăzi s-a împlinit această Scriptură
Rămâneţi vă rog în picioare şi să ne aplecăm capetele pentru rugăciune!
Scump Tată ceresc, noi suntem mulţumiţi pentru prilejul din seara aceasta, că am putut veni aici pentru a oferi această Evanghelie minunată a Domnului Isus Hristos. Noi Îţi mulţumim pentru că El a rămas acelaşi ieri, azi şi în veci. Noi Îţi mulţumim pentru aceşti oameni care s-au adunat şi în acest sezon rece, plini de credinţă în aşteptare, ca Dumnezeu să ne dăruiască ceva deosebit. Cu această speranţă venim în fiecare adunare, Doamne. Noi Îţi mulţumim pentru serviciul divin de alaltăieri din capelă, la fel pentru cel de ieri seară de aici şi pentru cel de azi dimineaţă din capelă. Noi ridicăm acum ochii înspre ceea ce ne-ai pregătit pentru seara aceasta.
Tată, noi ştim, că oricine care este în stare să mişte mâinile, poate să deschidă Biblia; dar există numai Unul, care poate dărui viaţa acestui Cuvânt, pentru ca acesta să devină realitate şi acesta eşti Tu. Noi privim înspre Tine, Tată, că Tu vei face aceasta în seara aceasta. Binecuvântează-ne în orice fel. Inimile noastre sunt pline de bucurie, pentru că vedem cum se apropie timpul, când Îl vom întâlni faţă-n faţă – pe EL, pe care-L iubim şi pentru care am trăit toţi anii aceştia. Doamne, au fost adăugaţi încă mulţi la numărul celor ce te cheamă. Cât am înţeles, mâine va fi un număr mai mare, 40-50 de nou veniţi la credinţă, pentru botezul în apă, care şi-au anunţat dorinţa aceasta de ieri seară. O, Dumnezeule, noi Te rugăm: continuă aşa până când fiecare sămânţă aleasă dinainte de Tine, va vedea lumina Evangheliei şi va fi adăugată la turmă.