Unul dintr-un milion
Mulţumesc, frate Shakarian, şi bună dimineaţa, prieteni! Este într-adevăr bine că ne aflăm în dimineaţa aceasta din nou aici în Los Angeles înainte de conferinţa cea mare şi înainte de adunările care vor avea loc săptămâna viitoare dincolo în hotelul Embassy. Eu sper că vă voi vedea pe toţi acolo. Noi suntem într-o aşteptare mare pentru a avea o întâlnire cu DOMNUL ISUS şi să-L vedem acolo în mijlocul nostru. El a făgăduit: ,,Unde sunt doi sau trei adunaţi”, acolo va fi El.
Eu sunt sigur că m-am întâlnit azi dimineaţă cu El pe când urcam scările spre auditoriu, unde oamenii aşteptau plini de o bucurie anticipată micul dejun şi predica. Este bine că suntem adunaţi împreună cu voi şi cu ascultătorii de la radio. Aici se află aşa de mulţi, încât unii au trebuit să coboare un etaj mai jos. Eu am vorbit cu unii şi am aflat că sunt atâtea cereri pentru rugăciuni: dureri de inimă şi diferite suferinţe trupeşti, şi noi suntem aici, acum, pentru a ne ruga pentru bolnavi şi suferinzi.