A IEŞI AFARĂ DIN TABĂRĂ

A IEŞI AFARĂ DIN TABĂRĂ

Să ne sculăm în picioare pentru rugăciune. Iubite Dumnezeu, Îţi suntem recunoscători pentru încă un privilegiu de a fi în casa lui Dumnezeu ca să ne închinăm înaintea Dumnezeului cel Viu. Îţi suntem aşa de recunoscători că ne-ai dat această ocazie în toată ţară. Îţi suntem mulţumitori şi pentru toţi aceşti oameni credincioşi, Doamne, care au venit de la mari depărtări. Şi unii dintre ei se vor întoarce acasă astă seară - Te rog să fii cu ei pe drum, să-i ajuţi şi să-i călăuzeşti, Tată. Îţi mulţumim şi pentru aversa de ploaie care a răcorit puţin aerul pentru noi. Ne rugăm, Tată, ca Tu să ne întâlneşti astă-seară în Cuvântul Tău, căci pentru aceasta ne-am adunat, Doamne, ca să Te întâlnim pe Tine în Cuvânt. Ajută-ne, Doamne, ca strângerea noastră să fie benefică pentru Împărăţia Ta, astfel ca noi să fim ajutaţi şi la rândul nostru să-i putem ajuta pe alţii. Îngăduie toate aceste lucruri pentru care ne-am rugat în Numele lui Isus. Amin. Puteţi să vă aşezaţi.

Motivul pentru care v-am chemat este că eu simt că aceste adunări sunt benefice pentru noi. Nu aş face-o dacă nu ar fi aşa, prieteni. Ţin prea mult la voi ca să vă fac să veniţi doar ca să mă ascultaţi pe mine sau altceva. N-ar fi corect, nu ar arăta dragostea mea pentru voi dacă aş acţiona în acest fel. Şi eu nu cred că voi veniţi doar pentru mine, deşi ştiu că mă iubiţi la fel de mult cât vă iubesc şi eu. Nu v-aş chema să staţi aici, în căldură, dacă nu aş şti că vă ajută. 

 

Vazut ultima data