ÎNŢELEPCIUNE CONTRA CREDINŢĂ
Mulţumesc, frate Neville. Domnul să te binecuvânteze. Bună dimineaţa, prieteni. Mă bucur că pot să fiu din nou în casa Domnului. Acum câteva minute am fost chemat să mă rog pentru un vechi slujitor care a avut un leşin. Medicii nu i-au găsit nimic. Fratele este un veteran al Domnului. Pe drumul încoace, satana a încercat să mă facă şi pe mine să vomit, aşa că am spus: „Ne vom ruga unul pentru celălalt”. Eu mă refer la fratele Coggins din Carolina. Noi îl cunoaştem foarte bine. Lui i-a fost foarte, foarte rău. El s-a schimbat la faţă, dar se părea că nu are nimic din punct de vedere fizic. Cel care făcea aceste lucruri era diavolul care încerca să-l ispitească. El este un mare ispititor, pot spune că este unul chiar bun. Voi aţi auzit desigur povestea unei surori bătrâne care mergea la biserică şi care nu spunea nimic rău la adresa cuiva. Odată, ea a fost întrebată: „Ce spui tu despre diavol?”. „Ce să spun?” a răspuns ea, „Este un bun adversar de-al meu”. Şi aşa este.
Ne bucurăm să fim din nou în casa Domnului în această dimineaţă, aşteptând venirea Domnului Isus. În această dimineaţă am vrut să vorbesc despre subiectul „Acoperiţi de sânge”, dar cred că Duhul Sfânt mi-a schimbat gândul, aşa că am un alt subiect, unul de învăţătură. Aseară mă gândeam: „De ce m-a făcut El să mă răzgândesc în privinţa unui subiect ca acesta, „Acoperiţi de sânge”? Voi înţelegeţi de unde aş fi luat textul: Israelul sub sânge, mărşăluind spre făgăduinţă. Înţelegeţi? Poate voi vorbi despre acest subiect cu altă ocazie. Îmi amintesc de un vis pe care l-am avut nu cu mult timp în urmă. În acel vis, trebuia să depozitez hrana aici în tabernacol. Câţi vă mai amintiţi visul pe care l-am avut acum câteva săptămâni? Atunci nu am putut să-i dau tălmăcirea, şi dacă nu-mi va lua prea mult timp, v-o pot da acum, dacă doriţi s-o auziţi. Eu visez foarte rar ceva care să aibă sens. De obicei mă culc târziu, apoi când mă trezesc, sunt agitat sau obosit. Dormim şi apoi visăm, după care ne trezim. Voi ştiţi cum este o persoană agitată ca mine.