Ziua biruinţei

Ziua biruinţei

În Biserica de la început creştinii se adunau în case şi frângeau pâinea cu curăţie de inimă. Aceasta dorim s-o facem şi noi astăzi când suntem adunaţi aici în curăţie de inimă şi având un singur gând. Noi dorim să ajungem la o singură ţintă: să vedem planul lui Dumnezeu împlinit în viaţa noastră aici, pe pământ. Poate cu mii de ani în urmă, Dumnezeu în înţelepciunea Lui nemărginită, a ştiut că astăzi noi aveam să ne adunăm în acest loc din pustie.

Noi ne-am întâlnit cu prieteni care au venit din Tucson. Maşina familiei Stricker s-a stricat pe drum. Noi am făcut tot ce am putut ca să-i aducem cu noi. Ei vor ajunge mai târziu după ce maşina lor va fi reparată. 

Eu sunt bucuros să fiu în acest loc. Fratele Isaacson este aici. Noi nu ne cunoaştem foarte bine unul pe celălalt, dar suntem fraţi în Hristos şi noi am mai avut părtăşie împreună. Prima dată ne-am întâlnit în Phoenix. Dacă soţia lui ar fi aici, eu n-aş recunoaşte-o. Vedeţi deci cât de bine ne cunoaştem. Când am intrat, la uşă m-a întâmpinat fratele de culoare şi mi-a spus un „Bun venit!” atât de călduros. Eu mă bucur să fiu aici în această dimineaţă.

 

Vazut ultima data