Interviul de la OTV - 22 iulie 2011

Interviul de la OTV - 22 iulie 2011

Reporter: Înainte de a vorbi despre ciocoii din România, haideţi să vorbim şi despre lucruri frumoase, pozitive şi să-i adresăm un „Bun venit în România!” misionarului Ewald Frank, care vine din Germania. Chiar în această seară a sosit în România. Bună seara! Bine aţi venit!

Ewald Frank: Mulţumesc.

Reporter: Înainte de a-i da cuvântul, aşadar o scurtă prezentare a misionarului Ewald Frank. Nu ştiu dacă aţi mai văzut misionari la televizor, sau oameni care propovăduiesc credinţa în lume. Aşadar slujeşte lui Dumnezeu şi poporului lui Dumnezeu de peste cincizeci de ani. A predicat Cuvântul lui Dumnezeu în peste o sută cincizeci de ţări de pe cinci continente. A pus bazele misiunii internaţionale din Krefeld, Germania, acolo unde în fiecare sfârşit de săptămână din lună se adună sute de credincioşi din toată lumea pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu. Aceste adunări sunt transmise în direct pe internet fiind traduse în douăsprezece limbi printre care şi limba română. Deci, poate este deja foarte cunoscut multora dintre români. A venit în ţara noastră începând cu anul 1968. Eu abia mă născusem, aveam un an când invitatul nostru a venit în România. După anul 1990 a venit în România în fiecare an şi a predicat în diferite oraşe din ţară: Timişoara, Bucureşti, Cluj, Sibiu, Arad, Suceava şi alte localităţi mari din ţara noastră. El doreşte să fie numit „fratele Frank”. Haideţi să punem primele întrebări şi pe urmă şi dumneavoastră telespectatorii îi puteţi pune întrebări prin serviciul de mesaje scrise în această seară.

Vazut ultima data