Predica din Krefeld - 5 decembrie 2009


 

Şi eu la rândul meu, doresc să vă salut pe toţi, în special pe cei care sunt on-line. Domnul nostru credincios să binecuvânteze pe tot pământul. Prietenii noştri din Noua Zeelandă ne-au scris: „Atunci când la voi este ora 1930, la noi este duminică dimineaţă ora 1030”. Aceasta este diferenţa de timp pe care o avem pe acest pământ, iar în Noua Zeelandă începe ziua pe pământ.

Eu trebuie să spun unele lucruri: astăzi este ultima adunare din anul acesta, în felul pe care îl cunoaştem noi, adică în prima sâmbătă şi duminică din lună. Următoarea adunare va fi în 2 şi 3 ianuarie. Timpul trece, zilele vin şi se duc, nicio zi, nicio săptămână nu se mai întoarce. Şi în acest an care a trecut eu mi-am dat toată silinţa.

M-am mirat când am verificat pe internet şi am observat că am avut 88 de zboruri din ianuarie în noiembrie. Am fost în 21 de ţări, din care 6 au fost ţări noi în care am fost pentru prima dată. Este frumos că Dumnezeu a deschis uşi noi, a deschis inimi noi şi Cuvântul Lui descoperit merge până la marginile pământului.

În ultima călătorie, eu am fost pentru prima dată în Papua Noua Guinee, în Port Moresby. Acolo, Dumnezeu a dăruit un început nou, într-un mod minunat. Fraţii şi surorile au luat legătură cu noi, în urmă cu 8 ani, iar în urmă cu 3 ani a fost un început nou. După aceea a venit un episcop unitarian din Anglia şi el a vrut să introducă rânduiala lui. Unii fraţi nu au putut „să ţină pasul” cu acest episcop…şi s-au întâmplat mai multe lucruri – femeile trebuiau să conducă adunările, etc. Atunci unul din acei fraţi a luat legătura cu noi şi ne-a scris: „Frate Frank, trebuie să vii aici”. Şi aşa s-a întâmplat! Eu am avut ocazia să fiu acolo. Ca să scurtez, duminică am ţinut acolo prima predică şi luni a murit acest episcop care a vrut să fie şeful, iar marţi, noi toţi am avut un început nou, minunat. Fratele care trebuia să aibă răspunderea s-a ridicat şi a spus: Dumnezeu a condus totul în acest mod ca tu să vii şi acest frate să fie luat, aşa ca noi să putem fi aliniaţi cu Cuvântul şi să nu mai ajungem iarăşi într-o nouă eroare”.

Vazut ultima data