Predica din Krefeld - 2 iulie 2006


 Este atât de minunat că putem cânta din inimă. Chiar dacă probabil că textul nu-l cunoaştem cu toţii… Noi suntem adunaţi aici de pe plan internaţional, iar cântările sunt uneori diferite. Dar noi îi mulţumim Domnului că-I putem cânta spre slava Lui, că putem exprima ceea ce simţim cu adevărat. Şi noi facem lucrul acesta până când vom cânta cântarea cea nouă acolo Sus la Domnul, cum este vestit deja în Apocalipsa. Astăzi vă spunem bun venit tuturor, celor de aproape şi de departe, din întreaga Europă, din Africa, din America de Sud. Fratele şi sora Miskis sunt şi ei aici, şi aş dori să le urez bun venit într-un mod deosebit. Fratele nostru Miskis este un scump bărbat al lui Dumnezeu. Toţi cei ce aud Cuvântul lui Dumnezeu pentru prima oară şi-l cred, aceştia sunt cele dintâi roade. Lor nu le mai trebuie timp să se gândească… nu. Ei cred. Şi în clipa în care ei cred, vine descoperirea şi apoi ei merg din slavă în slavă şi din claritate în claritate. Dragă frate Miskis şi scumpă soră, Dumnezeu v-a binecuvântat într-un mod vizibil. V-a binecuvântat fiii – toată casa voastră este binecuvântată. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat pe toţi aceia care sunt astăzi aici. Şi nu doresc să uit să spun azi că toţi – din Cehia, Polonia, Slovacia, Austria, Italia, Elveţia, Franţa, Belgia, Olanda, din România… mai târziu îl vom ruga pe fratele Florin să ne aducă un cuvânt scurt, un cuvânt de salut. Noi suntem uniţi cu toţi fraţii şi surorile noastre. În România sunt cei mai mulţi credincioşi – sunt câteva mii. În week-end-ul trecut circa şase mii de oameni au ascultat. Când mergem în România, sunt cu adevărat mii de oameni în adunări… Sunt circa 70 de comunităţi din întreaga ţară. Dumnezeu a dăruit mult har, chiar de la început. Acolo nimic nu s-a pus sub semnul întrebării, ci s-a crezut, şi apoi Dumnezeu a dăruit descoperire şi a ajutat

Vazut ultima data