Slujba biblica, apostolica si profetica (ep GB42)


Am predicat Evanghelia deplină, crezând că Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci. Şi ceea ce a făcut El când a umblat pe acest pământ, El continuă să facă în Biserica Sa. Şi pentru acest scop El a aşezat diferitele slujbe, pentru a continua [lucrarea] în Biserica Sa care este Trupul Lui.

Iubiţilor, tema noastră principală rămâne revenirea lui Hristos. Şi aşa va rămâne de fiecare dată. Nicio altă temă nu este aşa de importantă, pentru că noi trebuie să fim gata la revenirea lui Isus Hristos. Sfânta Scriptură spune în Matei 25.10: „Cele ce erau gata au intrat în odaia de nuntă şi uşa s-a închis;, iar cele ce nu fost gata, au bătut la uşă”. Deci, slujba mea este pentru cei ce se pregătesc, pentru cei ce cred că înaintea revenirii lui Hristos noi trebuie să ne întoarcem la căile lui Dumnezeu, la Dumnezeu, la învăţăturile Bibliei. Înaintea revenirii lui Hristos, toţi cei ce fac parte din Biserica nou-testamentară trebuie să se întoarcă, trebuie să se întoarcă – nu dacă le face plăcere – ci ei trebuie să fie readuşi la starea în care era Biserica la începutul ei. Aceeaşi temelie, aceleaşi învăţături, acelaşi Domn, acelaşi botez – aşa cum a scris apostolul Pavel în Efeseni: „un Domn, o credinţă, un botez”. 

Vazut ultima data