Rezumat video - februarie 2006

Rezumat video - februarie 2006

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos, sunt fratele Frank, şi vă vorbesc din Centrul Internaţional de Misiune din Krefeld, Germania. Este minunat să ştim în ce timp trăim, să-L cunoaştem personal pe Domnul, să cunoaştem Cuvântul făgăduit pentru vremea aceasta, să cunoaştem mesajul acestui ceas, să fim la zi cu ceea ce se întâmplă în Împărăţia lui Dumnezeu. Cu toţii ne dăm seama cât de mult se apropie revenirea lui Hristos. Oricine vede ce se întâmplă în Israel, mai ales în Ierusalim, şi în lumea arabă, islamică, şi de asemenea oricine vede ce se întâmplă pretutindeni pe Glob, în Comunitatea Europeană – unirea tuturor bisericilor şi a tuturor religiilor, îşi dă seama că Isus Hristos va reveni curând. Apoi ajungem desigur la punctul principal, referitor la Biserica Mireasă care trebuie să fie gata în clipa când va veni Mirele ca să ne ia acasă. Atunci recunoaştem că Dumnezeu a trimis un sol chiar înaintea celei de-a doua veniri a lui Isus Hristos, aşa cum a făcut-o de altfel şi la prima venire. Ioan Botezătorul a fost un proroc făgăduit. Dumnezeu a lucrat: El a împlinit ceea ce a spus prin prorocul Isaia, în cap. 40.3, şi în Mal. 3.1. Iar acum noi ne aflăm iarăşi într-o generaţie profetică. Prin acelaşi proroc Maleahi, Dumnezeu a făgăduit în Vechiul Testament că înaintea zilei celei mari şi înfricoşate a Domnului, va veni prorocul Ilie. Domnul nostru a confirmat această făgăduinţă în Mat. 17.11, Marcu 9.12: „Ilie va veni întâi; şi va aşeza din nou toate lucrurile.” Noi am cunoscut faptul că fratele Branham a fost ales ca un vas deosebit, ca un bărbat trimis de Dumnezeu. Deja în 1933 i se spusese: „Aşa cum Ioan Botezătorul a premers prima venire a lui Hristos, tu eşti trimis cu un mesaj care va premerge a doua venire lui Hristos.” Mă întreb câţi ştiu astăzi acest lucru? Câţi ştiu care este Cuvântul lui Dumnezeu făgăduit pentru vremea aceasta? Există atâta activitate pe plan religios, chiar şi în rândurile evangheliei depline: sunt atâtea culte, atâtea personalităţi carismatice renumite în întreaga lume, evanghelişti de televiziune, etc… 

Predici vizualizate