Evanghelia

Rezumate video

Rezumat video - octombrie 2005

Data
octombrie 2005
Vorbitor
Ewald Frank

Rezumat video - octombrie 2005

Ewald Frank

Iubiți frați slujitori, dragi prieteni, Dumnezeu să vă binecuvânteze într-un mod foarte puternic! Avem în urma noastră un sfârșit de săptămână cu adunări deosebite. Au participat din nou la adunări oameni din multe națiuni din întreaga Europă, din Pakistan, din răsăritul îndepărtat, din țările africane. Lucrul principal este desigur faptul că Domnul este cu noi și ne vorbește prin scumpul Său Cuvânt iar urechile și inimile noastre sunt deschise ca să audă ce spune Duhul Bisericilor.

Noi ne-am referit la mai multe teme, și am citit în mod deosebit Ieremia 1:11-12: „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Ce vezi, Ieremio?” Eu am răspuns: „Văd un toiag de migdal” –Și Domnul mi-a zis: „Bine ai văzut; căci Eu voi grăbi ca Cuvântul Meu, să se împlinească.”” [versiunea K.J.] Traducerea noastră spune: „Eu am răspuns: „Văd un veghetor.” Și Domnul mi-a zis: „Bine ai văzut; căci Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc.” Poate că este mai de actualitate.

Iubiți frați și surori, Dumnezeu a dat făgăduințe Israelului, A dat făgăduințe Bisericii nou testamentare și El veghează asupra poporului Său. El veghează asupra Cuvântului Său, și ori de câte ori luăm în inimile noastre Cuvântul Lui, și îl credem, El veghează asupra noastră ca să împlinească ceea ce a făgăduit. Ieremia a fost un proroc rânduit pentru neamuri pus deoparte din pântecele mamei sale. Astfel citim în v. 4-6. Apoi în v. 9 citim: „Apoi Domnul Și-a întins mâna, și mi-a atins gura.” Iubiților, un om chemat de Dumnezeu are o responsabilitate, dar mai are și diferite experiențe supranaturale. Nu există nici un om al lui Dumnezeu care să fi fost chemat de Dumnezeu și să nu fi avut trăiri supranaturale. Ne gândim la apostolul Pavel și la prorocii din Vechiul Testament, și apoi desigur la iubitul nostru frate Branham. Trebuie să fie spus, da, trebuie să fie vestit întregului pământ că principala făgăduință legată de revenirea lui Hristos despre care a vorbit El în Ioan 14, se află în Mal. 4: Dumnezeu va trimite pe prorocul Ilie înaintea zilei celei mari și înfricoșate. Iubiților, aceasta este de domeniul trecutului. Dacă Domnul ar fi astăzi aici în chip trupesc, EL ar spune așa cum a făcut în Mat 11: „Ce ați ieșit să vedeți în pustie? O trestie clătinată de vânt? Dacă nu, atunci ce ați ieșit să vedeți? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraților. Atunci ce ați ieșit să vedeți? Un prooroc? Da, vă spun, și mai mult decât un proroc.” Toți prorocii au vorbit despre venirea Domnului, însă Ioan botezătorul a avut privilegiul să-L prezinte pe Domnul, arătând spre El și spunând: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.”

Acum, pentru a clarifica acest lucru, sunt mulți care-l iau literal și-l aplică slujbei fratelui Branham și spun că Domnul trebuia să se întoarcă în timpul vieții și a slujbei fratelui Branham. Iubiților, nu puteți face așa ceva cu Cuvântul lui Dumnezeu! Trebuie să aveți mare grijă, și mai ales dacă este vorba despre Cuvântul profetic. Scriptura spune: „Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată.” Însă nu spune că prorocul acesta va prezenta venirea lui Hristos. Prorocul acesta are sarcina să vorbească despre venirea lui Hristos, are mesajul chemării afară, mesajul restituirii: „Iată mirele, ieșiți-i în întâmpinare.” Însă Scriptura nu spune niciodată că el va zice „Iată, Mirele este aici.” Noi trebuie să facem o deosebire între prima și a doua venire a lui Hristos. Nu putem intra în detalii referitoare la tema aceasta, însă mulți frați din mesajul timpului de sfârșit spun: „Așa cum Ioan botezătorul a fost pe pământ atunci când Hristos a fost aici, tot așa William Branham trebuia să fie pe pământ când a revenit Hristos.” Și aceasta este una dintre cele mai mari minciuni din cadrul mesajului timpului de sfârșit. La 40 de ani după ce fratele Branham a fost luat în slavă, noi încă mai așteptăm venirea Domnului. Pentru că atunci când vine El, eu plec. Și când va veni El, mai întâi vor învia morții în Hristos, iar noi, cei ce trăim cu Hristos, vom fi schimbați.

Iubiților, eu trebuie să învăț corect Cuvântul lui Dumnezeu, sub inspirație divină! Eu n-am nevoie de banii voștri, n-am nevoie de trecere înaintea voastră: eu trebuie numai să fiu credincios chemării pe care am primit-o. Când Domnul m-a chemat, în 2 aprilie 1962, mi-a spus, printre alte lucruri … – prima poruncă a fost: „Te voi trimite din oraș în oraș, din țară în țară, ca să vestești Cuvântul Meu.” Și de aceea eu trebuie să vestesc acest Cuvânt al lui Dumnezeu indiferent de ceea ce vine sau trece: Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veci!

Iubiților, încă un gând: am avut din nou adunări mari în diferite țări, în Africa, și în țările est europene. Ceea ce m-a făcut să sufăr foarte mult a fost următorul fapt. Într-o biserică penticostală așa numita „cină a Domnului” s-a luat cu un fel de hostii vărsate într-o tavă și apoi a urmat tava cu multe păhărele. Iar după aceea penticostalul chiar s-a rugat „în Numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”. Eu am fost pur și simplu uluit să văd un penticostal care pretinde că a gustat din paharul binecuvântărilor lui Dumnezeu și după aceea numește o asemenea practică drept cina Domnului, frângerea pâinii, când nici măcar nu s-a frânt pâinea. N-a fost nici o cină a Domnului, a fost o bătaie de joc! Și după aceea, într-o discuție particulară el a spus: „Frate Frank, noi credem că tu ești un om al lui Dumnezeu. Împărtășește-ne Cuvântul profetic, dar nu te lua de învățăturile noastre.”

Iar după ce am predicat într-o biserică baptistă, predicatorul a spus: „Ce s-a predicat a fost Cuvântul lui Dumnezeu, însă noi rămânem cu învățătura noastră baptistă!” Iubiți frați și surori în Hristos: este Dumnezeu cu toate cultele creștine, sau toți cei ce fac parte din poporul lui Dumnezeu trebuie să iasă afară din toate cultele creștine și să-L urmeze pe Domnul Isus Hristos conform Cuvântului Său? Binecuvântările Dumnezeului Atotputernic să fie peste voi. Vă rog să ne scrieți. Noi avem informații, avem literatură în limba engleză și în alte limbi, care tratează temele principale din sfintele Scripturi, mai ales în ceea ce privește împlinirea profețiilor vremii sfârșitului cu Israelul și cu neamurile. Fie ca Dumnezeul cerului să vă binecuvânteze și să fie cu voi, în Numele sfânt al lui Isus. Amin.

Varianta PDF

Din aceeași categorie

  1. Rezumat video - august 2005
  2. Rezumat video - septembrie 2005
  3. Rezumat video - noiembrie 2005
  4. Rezumat video - ianuarie 2006
Cere broșuri
gratuit