Predica din Krefeld - 6 ianuarie 2019

Cuvântul de introducere din Lc. 24: 44-49: „...”. Îi mulţumim Domnului din toată inima că suntem în legătură cu toţi fraţii, cu toţi adevăraţii credincioşi de pe întregul pământ. Peste tot Dumnezeu Îşi are poporul Său. Noi credem aşa cum spune sfânta Scriptură. În prima conversaţie pe care a avut-o cu Avraam, Domnul i-a spus: „Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema”. Și în toate ţările arabe există credincioşi biblici care nu blestemă Israelul, ci îl binecuvântează, şi astfel sunt binecuvântaţi de Dumnezeu. Biblia spune că Domnul Îşi cheamă afară pe poporul Său din toate popoarele, limbile şi naţiunile, indiferent de religii, indiferent de conducerile pământeşti. Aşa este scris chiar şi în Apoc. 5, când cartea va fi deschisă şi peceţile vor fi descoperite, au fost răscumpărați oameni din toate popoarele, limbile şi naţiunile

Pdf
Doc
Audio
Predici vizualizate