Rezumat video august 2010

Rezumat video august 2010

Iubiţi fraţi şi surori, vă vorbesc din Centrul Internaţional de Misiune din Krefeld, Germania. Avem în urma noastră un sfârşit de săptămână minunat. Sute de persoane au participat la adunări, din toată Europa – oamenii au venit să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, predicile au fost traduse în 12 limbi şi toţi, indiferent de poziţia lor geografică de pe Glob, au putut asculta în direct ceea ce am vorbit noi în Numele Domnului.

Am vorbit, de asemenea, despre călătoria noastră în 4 ţări din Africa de vest, avem o mică broşură cu câteva fotografii ale adunărilor pe care le-am avut în Togo, Ciad, Burkina Faso şi Nigeria. Fratele Tati din Bruxelles a fost traducătorul meu din limba engleză în franceză. Avem în urmă evenimente extraordinare, chiar o minune pe care a făcut-o Domnul. S-a întâmplat în Togo: zborul către Burkina Faso a fost anulat, noi eram la aeroport pregătiţi să urcăm şi chiar atunci s-a anulat zborul şi noi am fost forţaţi să zburăm direct în Nigeria, fără a ne mai putea urma planificarea. Desigur că am fost foarte trişti – mie îmi place să-mi ţin promisiunile. 

Pdf
Doc
Audio
Predici vizualizate