Rezumat video - august 2007

Rezumat video - august 2007

Iubiţi fraţi în Hristos, vă salut din Centrul Internaţional de misiune, din Krefeld, Germania. Avem în urmă un sfârşit de săptămână în care am avut adunări deosebite. Au venit oameni din toată Europa, din ţările Africane, şi chiar din ţările sud-americane. Noi Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru ceea ce lucrează în vremea noastră.

 

Tema principală a fost responsabilitatea pe care o avem înaintea lui Dumnezeu. Fraţii noştri - profeţii în Vechiul Testament şi apostolii în Noul Testament - au avut o chemare directă la slujbă, o însărcinare, şi de aceea s-au aflat în voia lui Dumnezeu, conform planului de mântuire. Noi am subliniat că, de exemplu Moise a avut o responsabilitate extraordinară în vremea lui, cum nu mai avea nimeni altcineva de pe pământ, în vremea aceea. Am continuat cu Iosua, care de asemenea a avut o responsabilitate divină, ca nimeni altcineva din vremea lui. Şi, prieteni, noi am făcut un pas către începutul noului testament, când a avut loc slujba lui Ioan Botezătorul. El a fost un profet făgăduit, şi de aceea, singurul care avea o responsabilitate dumnezeiască în vremea lui. N-a mai existat nici o altă persoană pe pământ care să aibă acea însărcinare divină, o împlinire a textelor profetice care se refereau la el - Isaia 40.3, şi Mal. 3.1.

Predici vizualizate