Rezumat video - mai 2006

Rezumat video - mai 2006

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos, dragi prieteni, şi mai ales fraţi slujitori, Dumnezeu să vă binecuvânteze! După cum ştiţi, prin harul lui Dumnezeu noi avem adunări deosebite la fiecare prim sfârşit de săptămână al lunii. Întotdeauna privim înapoi la lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu în cei mântuiţi, prin Cuvântul Său, prin Duhul Său. Dacă privim peste adunare, sunt fraţi de pretutindeni din Europa - uneori sunt reprezentate peste 30 de naţionalităţi. Predica se traduce în 12 limbi simultan, astfel că toţi cei ce sunt prezenţi pot asculta Cuvântul lui Dumnezeu în propria lor limbă.

 

Aşa cum ştiţi, în timpul vieţii mele am avut privilegiul să-L cunosc personal pe Domnul, deja din 1949. Apoi când fratele Branham a venit în Germania, în 1955, am văzut cu ochii mei întâmplările descrise în Biblie. Eu sunt un martor că Isus Hristos este Acelaşi ieri şi azi şi în veci. Din 1958 am ascultat fiecare predică pe care a predicat-o el în SUA şi cunosc mesajul acestui ceas.

Pdf
Doc
Audio
Predici vizualizate