Predica din Zurich - 22 decembrie 2019


Cuvântul de introducere din Is. 53 (...). Bun venit călduros! Am auzit deja și am cântat împreună cântări minunate. Cel mai puternic capitol din Vechiul Testament este Is. 53 unde ne este arătat planul de răscumpărare și ceea ce a făcut Domnul și Răscumpărătorul nostru pentru noi, prin har. Astăzi avem o adunare de încheiere, anul este pe sfârșite Mi-am notat că din 2012 până în 2019 am cumpărat exact 675 de echipamente tehnice pentru frați de pe întregul pământ care nu au această posibilitate, pentru ca toate adunările de peste tot, din toate popoarele și limbile să poată asculta și urmări vestirea în direct. Este harul lui Dumnezeu care ne-a fost dăruit în timpul nostru pentru ca Cuvântul prețios pe care Domnul ni l-a încredințat să ajungă până la marginile pământului; iar revenirea Domnului poate avea loc oricând.

Vazut ultima data