Lucruri care au fost si care au sa vina

Lucruri care au fost si care au sa vina

Este o mare prioritate pentru mine de a fi din nou în San Bernardino. Acest loc îmi aminteşte de întâmplări frumoase din trecut. Aici locuieşte doamna Isaacson, translatoarea mea la evanghelizările din Finlanda. Acolo, când am coborât din maşină, ea a venit lângă mine şi mi-a spus: „Tu eşti glasul Finlandei." Mai locuieşte Isaacson May în cartierul acesta? Este ea cumva aici, în seara aceasta? Ea este originară din Finlanda.

Un alt eveniment extraordinar de care îmi amintesc, este că de la o depărtare de o zi de călătorie, o mamă a venit aici cu pruncul în braţe, care era mort. Prin rugăciuni, copilul a fost înviat. Sunt în seara aceasta aici mama şi tatăl acestui copil? Ei veneau din statul vecin, din nord. Călătoriseră o noapte întreagă, iar mama şedea tristă cu copilul ei mort în braţe. M-a impresionat credinţa ei. Chiar dacă aş fi fost cel mai mare făţarnic, Dumnezeu ar fi răsplătit credinţa acestei familii. Când am cuprins capul micuţului în mâinile mele şi m-am rugat, am simţit cum se încălzea şi începea să se mişte – iar apoi a deschis ochii. Eu l-am dat mamei lui viu. Nu ştiu dacă ei erau penticostali sau altceva. Nici nu i-am întrebat. Pur şi simplu mă bucuram că acest copil mic a fost adus iarăşi la viaţă.

Vazut ultima data