Paradox

Paradox

Am aşteptat mult până am reuşit să vin din nou la Phoenix şi mă bucur cu adevărat că sunt în după amiaza aceasta aici. Eu vin cu plăcere la Phoenix. Este ceva ce mă atrage în acest loc. Aici simt întotdeauna că mă aflu la nişte oameni care sunt prietenii mei şi care mă iubesc. De aici au venit mari luptători ai rugăciunii care de mulţi ani se roagă pentru mine.

Eu îmi aduc aminte de primele adunări pe care le-am avut aici împreună cu fratele Outlaw, fratele Garcia şi alţi predicatori din acest oraş. Cât de mult ne-a binecuvântat Domnul deja atunci când am început cu adunările mele, în tinereţe! Începând din timpul acela au fost adunări puternice în Phoenix. În inima mea este ceva greu de explicat. Din tinereţe am vrut să vin aici la Phoenix. Una din dorinţele cele mai mari ale vieţii mele a fost aceea de a locui în Arizona, iar Dumnezeu mi-a îndeplinit această dorinţă.

Pdf
Doc
Coperta
Predici vizualizate