Apa din stâncă

Apa din stâncă

 „Să deschidem în Exod cap. 17, şi să începem să citim de la versetul 5, până la 6: „Domnul a zis lui Moise: «Treci înaintea poporului şi ia cu tine vreo câţiva din bătrânii lui Israel; ia-ţi în mână şi toiagul cu care ai lovit râul, şi porneşte! Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului; vei lovi stânca şi va ţâşni apă din ea, şi poporul va bea.» Moise a făcut aşa, în faţa bătrânilor lui Israel.”

Pentru lecţia din dimineaţa aceasta aş lua ca temă: „Apa din stâncă, prezentă întotdeauna”.

Noi ştim că Israelul a fost întotdeauna un exemplu istoric pentru Biserică. Căci Israelul a fost poporul lui Dumnezeu până a ieşit din Egipt, şi după aceea ei au fost biserica lui Dumnezeu pentru că au fost despărţiţi de restul lumii. Şi noi devenim Biserica atunci când suntem despărţiţi de lucrurile lumii. Dar cât timp ne încurcăm cu lumea noi nu suntem în Biserică. Eu am încredere acum că lucrul acesta va pătrunde adânc. Vedeţi, noi nu suntem Biserica până nu suntem despărţiţi de lume. Despărţiţi-vă, ieşiţi din mijlocul oamenilor necuraţi, nu vă încurcaţi cu ei, şi nu fiţi părtaşi la păcatele lor. Nu vă înjugaţi cu necredincioşi, ci despărţiţi-vă de lucrurile lumii.

 

Pdf
Doc
Coperta
Predici vizualizate